Cui îi este frică de medicul stomatolog să ridice mâna sus! Nu știu ce faceți dumneavoastră în aceste clipe, dar eu una mi-am ridicat ambele mâini de pe tastatură și am rememorat, pentru câteva clipe, toate experiențele traumatizante pe care le-am trăit, începând din copilărie, în preajma dentiștilor care m-au tratat. Și sunt convinsă că nu sunt singura care vede lucrurile în acest fel, pentru că nu degeaba fobia acesta a primit un nume – odontofobia – și o atenție deosebită din partea psihologilor care au botezat-o și care încearcă să o trateze. De odontofobie suferă 80% din populația globului și este principalul motiv pentru care oamenii merg la un consult stomatologic doar atunci când n-au de ales.
Când și de ce apare teama de dentist?
La cei mai mulți dintre pacienți frica începe după ce au avut o experiență neplăcută, dificilă și / sau dureroasă. Cu toate acestea, experiențele dureroase nu sunt singurele care duc la dezvoltarea acestei fobii, pentru că, de cele mai multe ori și dentiștii joacă un rol hotărâtor în apariția ei. Mă refer la medicii stomatologi care sunt reci cu pacienții lor, care nu le oferă detalii legate de manevrele pe care urmează să le facă, pentru că și ei pot duce la apariția „fricii de dentist”, chiar în absenta experientelor dureroase, în vreme ce la polul opus se află pacienții care, deși au simțit durere, nu dezvoltă odontofobia pentru că au avut un medic stomatolog răbdător, care a arătat că îi pasă de durerea lor și nu s-a ferit să le explice pas cu pas ce urmează să li se întâmple și, mai ales, care nu s-a sfiit să-și educe pacienții cum să se îngrijească acasă pentru ca astfel de problemele să nu mai apară.
De ce se tem românii de dentist?
În România, frica de medicul dentist este principalul motiv pentru care pacienții nu merg la controalele de rutină și ajung acolo doar „când îi doare un dinte”, cel mai probabil datorită apariției unei carii, sau atunci când încep să li se clatine dinții sau chiar să cadă, odată cu instalarea parodontozei. Și atitudinea asta este până la urmă lesne de înțeles dacă ne gândim la felul în care se tratau problemele dentare până de curând. Traumele lăsate de extracțiile dentare sau tratamentele de canal făcute fără anestezie și fără niciun fel de pregătire prealabilă a pacientului sunt greu de depășit și, din acest motiv, mulți pacienți refuză să treacă pragul unui cabinet stomatologic, chiar și atunci când există remedii nedureroase. Acest lucru duce la agravarea problemelor până în faza în care dinții lor nu mai pot fi salvați.
Life Dental Spa oferă tratamente moderne și nedureroase
De îndată ce veți păși în această clinică, veți vedea că ambientul nu are nimic de-a face cu ce ați mai văzut în cabinetele stomatologice în care ați mai fost. Ne dorim ca toți pacienții noștri să se simtă bine atunci când ne vizitează și să revină, de aceea, în clinica Life Dental Spa atmosfera este una relaxantă, plină de fețe zâmbitoare, în care „mirosul de cabinet” lipsește, fiind înlocuit de mirosurile aromate specifice mai degrabă centrelor spa.
De asemenea, #Lifedentiștii noștri sunt toți niște profesioniști, care vă vor explica cu blândețe ce procedură urmează a fi pusă în aplicare. Și, dacă vă temeți de durere, uitați de ea pentru că deviza Life Dental Spa este tratament fără durere, fără ace și anestezie!
De pildă, o modalitate complet lipsită de durere este tratarea cariilor cu laserul dentar. Acesta se folosește de proprietățile undelor de lumină și de prezența apei pentru a îndepărta țesutul dentar afectat. Această metodă este un tratament stomatologic minim-invaziv, non contact, adică în care nu se atinge dintele, astfel că șansa de apariție a durerii este minimă. Răcirea continuă prin apă și aer duce de asemenea la un grad scăzut de stimulare a nervului dentar. În situațiile în care pacientul începe totuși să aibă orice urmă de sensibilitate, medicul stomatolog poate modifica parametrii de lucru în așa fel încât să prevină instalarea durerii.
Așadar, fiți curajoși și nu lăsați ca experiențele neplăcute suferite în copilărie să vă împiedici să vă prezentați la controalele de rutină, pentru că astăzi, la clinica Life Dental Spa veți putea beneficia de aparatură LASER de ultimă generație, care vă va ajută să vă rezolvați problemele dentare FĂRĂ durere, cu multă răbdare, blândețe și profesionalism.